După eșecul lamentabil al acțiunii terestre de dezinsecție (aici amănunte), Primăria Pitești apelează la avioane pentru combaterea căpușelor, țânțarilor, a muștelor și a tigrului platanului.
„Pentru această acțiune urmează a fi utilizate avioane de tip AN-2, cu pulverizare aeriană de substanță pentru dezinsecție”, anunță Primăria.
Acțiunea de dezinsecție are următorul program:
- miercuri, 28 iulie, între orele 06:00 și 09:00, cu încă o trecere în intervalul orar 20:00-21:00;
- joi, 29 iulie, între orele 06:00 și 09:00, cu încă o trecere în intervalul orar 20:00-21:00;
- vineri, 30 iulie, între orele 06:00 și 09:00, cu încă o trecere în intervalul orar 20:00-21:00.
„Trecerea din a doua parte a zilei se efectuează doar dacă temperaturile nu sunt foarte ridicate.
Stropirile vor fi efectuate de Serviciul Public de Exploatarea Patrimoniului Municipiului Pitești, care va folosi pentru dezinsecție substanța BIOTRIN PLUS. Produsul este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, face parte din grupa 3, tip 18, și se regăsește în Registrul național al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană.
În cazul în care vremea nu va permite efectuarea etapelor, acestea vor fi reprogramate, cu informarea în prealabil a populației.
Rugăm posesorii de familii de albine și de animale sensibile să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident”, transmite Primăria Pitești, care nu precizează, însă, de unde și cu ce preț a închiriat avioanele, așa cum ar fi fost normal și de bun simț având în vedere că vorbim de bani publici.