Marele actor Ion Dichiseanu a murit astăzi, în jurul orei 15:00, la Spitalul Floreasca din București, acolo unde era internat de trei luni. Medicii l-ar fi diagnosticat cu pneumonie bilaterală, după o infecție cu o bacterie. Avea 87 de ani.
Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. În 1959 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală.
A jucat în numeroase piese de teatru la „Nottara” și în filme de succes. Dintre filmele care l-au avut în distribuție amintim „Darclée” (1960), „Post-restant” (1961), „Porto-Franco” (1961), „Tudor” (1962), „Titanic vals” (1964), „Mofturi 1900” (1964), „Runda 6” (1965), „Dincolo de barieră” (1965), „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanţe (1967), „Amprenta” (1967), „Bătălia pentru Roma” (1968), „Cântecele mării” (1971), „Printre colinele verzi” (1971), „Pistruiatul” (serial TV, 1973), „Muşchetarul român” (1975), „Cantemir” (1975), „Toate pânzele sus” (serial TV, 1977), „Dragostea şi revoluţia” (1983), „Racolarea” (1985), „Triunghiul morţii” (1999), „15” (2005), „Vocea inimii” (2006) și „Supravieţuitorul” (2008).
În 1979 a fost distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolul din filmul „Clipa”, film în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”. La ediția din anul 2017 a Galei Premiilor Gopo i s-a înmânat „Premiul pentru întreaga carieră”.
Ultima sa aparție într-un film a fost în „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, film regizat de Radu Jude și premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2021.