Update, ora 15:50

„În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani din Bascov, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza comunei Merișani, din direcția Pitești către Curtea de Argeș, în împrejurări care urmează să fie stabilite, a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat de 55 de ani din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, care se deplasa în aceeași direcție de mers, fiind angajat în depășire.

A rezultat rănirea motociclistului, care a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații.

Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Știrea inițială, ora 10:40

Un motociclist în vârstă de 55 de ani a fost rănit într-un accident de circulație care s-a produs în această dimineață, în jurul orei 10:00, pe DN 7, în Merișani. În accident au fost implicate o motocicletă și un autoturism.

În urma impactului, motocicleta a ajuns în afara părții carosabile, iar motociclistul a suferit răni la picioare și la o ureche, ne informează ISU Argeș. La sosirea echipajelor de salvatori, motociclistul era conștient. A fost preluat de un echipaj de terapie intensivă mobilă. În mașină se aflau două persoane, care nu au necesitat îngrijiri medicale.

Un echipaj al Serviciului Rutier Argeș va stabili circumstanțele și cauza accidentului.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *