Polițiștii au făcut astăzi percheziții care au vizat angajați ai Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Argeș și reprezentanți ai unor firme private de reparații auto.
Comunicatul oficial al Poliției: „În ziua de 10 martie 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale (n.r. – „mascații”) Argeş, au desfășurat 9 percheziții pe raza județului Argeș, într-un dosar de delapidare și fals în declarații.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2018-2020, angajații unei instituții publice împreună cu reprezentanți ai unor societăți comerciale din domeniul reparațiilor auto ar fi obținut foloase materiale din decontarea de operațiuni nereale în cadrul procesului de reparație și întreținere a autoturismelor din parcul auto al instituției, prin încheierea unor contracte de achiziţie publică.
Patru persoane au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele și luarea măsurilor legale care se impun”.
Dintre cele 9 percheziții, 5 au fost făcute în Pitești (una la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș – stația centrală), 3 în Câmpulung Muscel și una în Mărăcineni. (Foto: descriptiv)