Cu puțin timp în urmă, un grav accident de circulație s-a produs pe DN 65 Pitești-Slatina, în Albota (satul Cerbu). Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar mașina s-a răsturnat pe plafon, pe partea carosabilă.
Șoferul, care are 35 de ani, a rămas încarcerat. ”De urgență, pompierii au acționat pentru extragerea și predarea acestuia echipajului medical. Era conștient și cooperant și acuza dureri la coloana cervicală și la mâini. După ce a fost asistată medical, victima a fost transportată la spital”, informează ISU Argeș.
Pompierii au asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor, pe carosabil fiind identificate scurgeri de materiale combustibile. Vom reveni cu amănunte.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

