De Ziua Mondială a Inimii (29 septembrie), dr. Cătălin Ușurelu, medic cardiolog la Laboratorul de Angiografie și Cardiologie Intervențională al Spitalului Județean de Urgență Pitești, vorbește despre nevoia de prevenție și trage un serios semnal de alarmă: a scăzut vârsta de la care apar afecțiunile cardiace. 

”În fiecare zi noi avem aici pacienți care vin cu tot felul de probleme. De cele mai multe ori e vorba de pacienți cu infarct miocardic acut. Vârsta la care aceste afecțiuni apar a început să scadă oarecum progresiv. Avem pacienți din ce în ce mai tineri și, chiar în urmă cu o zi, colegii mei au tratat un astfel de pacient foarte tânăr, de numai 35 de ani”, afirmă medicul Cătălin Ușurelu.

Pentru medicul cu peste 15 ani de experiență în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, prevenția este esențială pentru a evita, pe cât posibil, apariția unor evenimente cardiovasculare care pot schimba negativ o viață: ”Mi-am dat seama în ultimii 15 ani, de când sunt în acest spital, că foarte multe dintre aceste evenimente ar fi putut să fie, de fapt, evenimente prevenibile”.

Prevenția înseamnă acțiune: ”Îi învățăm pe pacienții noștri să facă ceea ce trebuie, să nu mai fumeze, să facă sport, să mănânce sănătos și, bineînțeles, să se investigheze”.

Grija pentru inimă începe înainte de a ajunge la spital. Doctorul Ușurelu subliniază rolul medicului de familie în prevenție. Verificați-vă periodic tensiunea arterială, iar după vârsta de 40 de ani, cel puțin o dată pe an, profilul lipidic și glicemia. Faceți mișcare, renunțați la fumat, acordați atenție alimentației și, atunci când aveți întrebări sau nelămuriri legate de sănătate, adresați-vă medicului.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *