Pompierii de la Detașamentul Mioveni au intervenit astăzi în comuna Hârtiești, Valea Luncii, într-o zonă împădurită, pentru acordarea primului ajutor unui bărbat rănit într-un accident de tractor. Din cauza terenului accidentat, tractorul, pe care îl conducea bărbatul, s-a răsturnat.
Tot din cauza terenului accidentat, autospecialele de intervenție nu au putut ajunge până la locul producerii evenimentului. Prin urmare, pompierii s-au deplasat pedestru până la victimă.
Echipajele operative l-au găsit pe bărbat lângă tractorul răsturnat, cu traumatism la piciorul drept și cu dureri abdominale și costale, semne ale unor posibile fracturi.
Pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.
Bărbatul a primit ajutor medical la fața locului și apoi a fost transportat la spital.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

