Un nou hotel pentru animale de companie va fi construit în județul Argeș, în Mioveni. Este o investiție privată, estimată la 700.000 de lei.

”Pawluxe Village” va fi construit de SC Muntenia Top Cofee SRL pe un teren de 3.141 de mp situat în satul Colibași al orașului Mioveni, pe strada Colibași, punctul Ferma Colibași.

Pe terenul liber de construcții va fi ridicat un hotel pentru animale de companie compus din 6 pavilioane cu regim de înălțime parter.

”Propunerea de hotel pentru animale de companie vine în sprijinul unui număr tot mai mare de proprietari care au nevoie să cazeze animalele de companie pe durata unor absențe (călătorii, vacanțe etc.). Profilul de cazare al ansamblului propus va fi completat de servicii de toaletare, dar și de un magazin cu produse de îngrijire și hrană”, se precizează în proiect, care se află în etapa obținerii autorizațiilor necesare demarării construirii.

”În ceea ce priveste cazarea animalelor, acestea vor beneficia de cazare separată în funcție de specie, vârstă, sex, stare de sănătate, grad de agresivitate. Nu se vor caza animale care alăptează, respectiv puii acestora. 

Spațiile de cazare vor fi suficient de încăpătoare încât să permită mișcarea liberă a animalelor (aproximativ 10 mp fiecare cameră de cazare). Spațiile de cazare, cele sanitare, de întreținere și agrement vor beneficia de sisteme de aprovizionare cu apă rece și apă caldă”, se mai arată în documentație.

Vor fi amenajate șase locuri de parcare.

Durata de materializare a proiectului este estimată la 24 de luni.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *