Fundația Dacia pentru România (FDpR), organizație non-profit având ca misiune să contribuie la o Românie care își recunoaște și valorifică potențialul uman, lansată în aprilie 2025 și sponsorizată de uzina Automobile Dacia din Mioveni, anunță ediția a doua a programului de granturi ”Mobilitatea contează”. Cu un buget total de 1 milion de euro, programul va finanța proiecte dezvoltate de organizații non-profit din întreaga țară care îmbunătățesc mobilitatea prin înlăturarea unor bariere din calea accesului la educație, la piața muncii și la cultură pentru persoane și grupuri care au cea mai mare nevoie.
”Dacia a fost construită pe ideea că mobilitatea trebuie să fie accesibilă. Același principiu stă la baza parteneriatului nostru cu Fundația Dacia pentru România. România este acasă pentru Automobile Dacia și este firesc să contribuim la dezvoltarea ei dincolo de produsele pe care le construim. Prin programul «Mobilitatea contează», susținem organizații care lucrează acolo unde barierele sunt cele mai vizibile și unde resursele ajung cel mai greu. Primul an ne-a arătat că acest tip de investiție produce schimbări reale în comunități. Cel de-al doilea milion de euro alocat acestui program este continuarea unui angajament pe care ni l-am asumat față de comunitățile din România”, declară Mihai Bordeanu, Managing Director, Dacia Brand SEE & Country Head Romania, în calitate de reprezentant al finanțatorului Fundației, uzina Automobile Dacia.
Noutățile programului ”Mobilitatea contează”
Pentru perioada 2026–2027, programul ”Mobilitatea contează 2” pune la dispoziția organizațiilor non-profit un nou fond de granturi în valoare totală de 1 milion de euro, destinat proiectelor care contribuie la creșterea mobilității sociale și fizice prin acces la educație, piața muncii și cultură.
Noutatea acestei ediții este structurarea finanțării pe două direcții complementare:
-Linia Continuitate, cu un buget de 300.000 de euro, destinată organizațiilor finanțate în prima ediție care doresc să dezvolte și să extindă proiectele deja validate în comunități. Proiectele de continuitate vor fi selectate de membrii juriului din ediția I;
-Linia Apel deschis, cu un buget de 700.000 de euro, destinată organizațiilor care propun proiecte noi și aplică prin platforma online a programului. Propunerile vor fi evaluate în funcție de impactul estimat și eficiența soluțiilor propuse.
Prin această abordare, Fundația Dacia pentru România își propune să susțină atât consolidarea intervențiilor care produc deja rezultate, cât și apariția unor soluții noi pentru bariere care limitează accesul la oportunități. Valoarea unui grant poate ajunge până la 30.000 de euro per proiect.
Condiții de aplicare și calendarul apelului
Programul li se adresează organizațiilor non-profit din România care dezvoltă proiecte ce contribuie la eliminarea obstacolelor din calea accesului la educație, la piața muncii sau la cultură pentru persoane și grupuri vulnerabile. Pentru a fi eligibile, organizațiile trebuie să fie înregistrate și active în România, să aibă minimum patru ani de activitate și patru ani financiari încheiați, să fi implementat cel puțin trei proiecte cu impact măsurabil și să înregistreze un buget anual aferent anului 2025 cuprins între 50.000 și 1.000.000 de euro.
Proiectele propuse trebuie să aibă o durată de 12 luni (octombrie 2026-septembrie 2027), să genereze beneficii pentru minimum 20 de persoane și să ofere soluții concrete, inovatoare și replicabile pentru eliminarea unor bariere clar definite.
Aplicațiile pot fi depuse până pe 10 iulie 2026. Evaluarea proiectelor se va desfășura în perioada 13-31 iulie 2026, iar ONG-urile câștigătoare vor fi anunțate pe 5 august 2026.
Formularul de aplicare poate fi accesat AICI.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

