Incident grav în scara unui bloc din cartierul piteștean Găvana. Un adult de 63 de ani a fost bătut de doi minori, de 14 și, respectiv, 15 ani.
Incidentul a avut loc în această lună, în seara zilei de 9 mai, în jurul orei 19:45. Bărbatul, care locuiește în blocul respectiv, le-ar fi atras atenția minorilor, veniți din alte părți, să nu mai facă gălăgie, moment în care cei doi l-au agresat. Locatarul a căzut, dar minorii, profitând și de faptul că acesta nu s-a putut apăra aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, au continuat să-l lovească, provocându-i fracturi costale.
Victima a făcut plângere la Poliție, care a deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
După zece zile de la comiterea faptei, polițiștii de investigații criminale de la Secția 2 au stabilit cine sunt cei doi minori agresori, ambii din Pitești. Au fost audiați și ulterior, pe 20 mai, reținuți pentru 24 de ore. Astăzi vor fi duși la Parchet, cu propunere de dispunere împotriva lor a unei măsuri preventive.
Ce transmite IPJ Argeș cu privire la acest caz: ”Minori reținuți pentru acte de violență. (…) Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești privind săvârșirea infracțiunii de ”lovirea sau alte violențe”, iar în urma cercetărilor au identificat și reținut doi minori.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în ziua de 09.05.2026, în jurul orei 19:45, un bărbat în vârstă de 63 de ani ar fi fost lovit de către doi minori, în vârstă de 14 și, respectiv, 15 ani, din Pitești, în timp ce se afla într-o scară de bloc din Pitești.
În ziua de 20 mai 2026, în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi minori, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 21 mai, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de dispunere de măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei”. (Foto: descriptiv – bloc din cartierul Găvana)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

