Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș le amintește contribuabililor că, de la 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va crește la 4.325 de lei, aferent unui program normal de lucru de 166,667 de ore pe lună.
”Valoarea minimă brută orară este stabilită la 25,949 de lei/oră”, a precizat astăzi Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.
Potrivit unei hotărâri pe care Guvernul Bolojan a luat-o în martie anul acesta, salariul minim brut va crește la 1 iulie 2026 de la 4.050 la 4.325 de lei.

