Echipa națională de robotică a României, alcătuită din cinci elevi de la Colegiul Național ”I.C. Brătianu” din Pitești, a câștigat medalia de argint și titlul de vicecampioană mondială la FIRST Global Challenge 2026. Competiția s-a desfășurat în aceste zile în Incheon-Coreea de Sud.
Cei cinci elevi din Pitești sunt Laura Ionescu, Ada Comănescu, Ilinca Toloș, Tudor Dumitru și Constantin Victor Coacă, naționala României fiind coordonată de mentorul Alin Dincă.
România a obținut medalia de argint la categoria ”Albert Einstein Award for FIRST Global International Excellence”.
Tema din acest an a concursului, concurs supranumit și Jocurile Olimpice ale Roboticii, a fost ”Igniting innovation”, inspirată de incendiile de vegetație. Roboții cu care au participat concurenții au avut de îndeplinit sarcini care simulau stingerea și izolarea focului.
Turneul a fost câștigat de alianța formată din Republica Moldova, Uzbekistan, Venezuela și El Salvador. La competiție au participat peste 190 de țări.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

