O informare de ninsori și intensificări ale vântului care vizează și județul Argeș a fost emisă cu puțin timp în urmă de Administrația Națională de Meteorologie. Interval de valabilitate: 1 martie, ora 10:00 – 3 martie, ora 10:00.
În intervalul de timp menționat, în estul, sudul (inclusiv în Argeș) și centrul țării, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali temporar va ninge, iar local se va depune strat de zăpadă.
Vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și în zona montană înaltă, cu viteze în general de 45…50 de km/h, viscolind ninsoarea.
Notă: Până la mijlocul săptămânii vremea va fi rece pentru începutul lunii martie în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în est și sud-est, unde și vântul va amplifica senzația de rece.