În noaptea de 27 spre 28 decembrie 2020, poliţişti ai Secției 1 din Pitești au constatat că într-un restaurant era în desfășurare un eveniment cu caracter privat, cu participarea unui număr de persoane mai mare decât capacitatea localului.

Poliţiştii au limitat numărul de participanți, de la 49 la 25, și au oprit petrecerea. Administratorul localului a fost amendat cu 8.000 de lei, potrivit Legii 55/2020 referitoare la unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.

Tot în noaptea de 27 spre 28 decembrie, poliţiştii Secției 4 din Pitești au oprit o altă petrecere, într-un alt restaurant din municipiu. Organizatorul a primit o amendă de 2.000 de lei, conform aceleiași legi.

Pe perioada stării de alertă (prelungită cu 30 de zile începând din 14 decembrie) petrecerile publice sau private în spații închise sau deschise sunt interzise, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă 2020-2021, atât de Crăciun, cât și de Revelion. În plus, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este în continuare restricționată între orele 23:00-05:00. (Foto: descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *