Update, ora 12:10

Poliția Argeș, oficial: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești a rezultat că o femeie de 71 de ani din Pitești care conducea un autoturism pe bulevardul Petrochimiștilor, din direcția Centru către Vamă, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi lovit bordura și s-a răsturnat.

Conducătoarea autoturismului a suferit leziuni la mâna stângă și a fost preluată de un echipaj medical, pentru a fi transportată la spital.

În cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul”.

Update, ora 12:05

La volan se afla o femeie în vârstă de 71 de ani. A suferit un traumatism la mâna stângă. A fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență. Are permis auto din martie anul acesta.

Știrea inițială, ora 12:00

Accident, cu puțin timp în urmă, în cartierul piteștean Prundu. Un autoturism s-a răsturnat pe bulevardul Petrochimiștilor.

„Accident rutier produs pe bulevardul Petrochimistilor: un autoturism s-a răsturnat, în urma coliziunii cu un copac”, ne comunică ISU Argeș.

„Posibil o victimă. Polițiștii Biroului Rutier Pitesti sunt la fata locului, pentru efectuarea cercetărilor”, precizează Poliția Județeană. Vom reveni cu amănunte.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *