300 de persoane cu peste 300 de utilaje, autocamioane și echipamente lucrează în aceste zile pe tronsonul 5 Curtea de Argeș-Pitești al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești.
„În această perioadă, Antreprenorul execută lucrări de terasamente, consolidări și structuri (piloți forați, fundații, elevații). Progresul fizic al șantierului este de 8,2%.
Anteprenorul are mobilizați la această dată peste 300 de persoane în șantier, peste 300 de utilaje, autocamioane și echipamente”, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Compania a dat astăzi publicității imagini cu șantierul. Imaginile pot fi vizionate AICI.
Cu o lungime de 30,35 de km, tronsonul 5 al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești va avea:
-13 poduri;
-3 pasaje;
-1 viaduct;
-3 noduri rutiere – în Curtea de Argeș, Băiculești și Bascov;
-două spații de servicii, câte unul pe fiecare sens, care vor fi amenajate modern;
-două parcări de scurtă durată, de-o parte și de alta a drumului;
-două centre de coordonare și întreținere – în Bascov și Curtea de Argeș.
Traseul acestei secțiuni începe în zona municipiului Curtea de Argeș și continuă paralel cu râul Argeș până la actuala centură a municipiului Pitești. Tronsonul va fi între km 91+761 și 122+111 ai viitoarei autostrăzi.
Constructorul, firma italiană Astaldi SpA, are la dispoziție, prin contract, 48 de luni pentru terminarea lucrărilor.
Cum va arăta la final acest tronson, în imagini 3D: