După sărbătorile de iarnă, Porr Construct (Austria) a reluat lucrările pe secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș a viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești. Constructorul a încheiat anul trecut cu un stadiu al lucrărilor de 18%.
Muncitorii mobilizați pe șantier de austriecii de la Porr lucrează în aceste zile în special la tunelul de sub Dealul Momaia, din comuna argeșeană Tigveni.
Tunelul va fi format din două galerii separate (una pentru fiecare sens de mers), va avea două benzi pe sens și o lungime de 1.350 de metri.
Potrivit inginerului Fernando Lopes, manager de proiect, până acum pe sensul Sibiu-Pitești (denumit, conform tradiției, de către antreprenor tunelul „Daniela”) au fost executați 142 de metri liniari, iar pe sensul Pitești-Sibiu (tunelul „Alina”), 83 de metri liniari. „Am trecut de faza mai complicată, care a constat în intrarea în tunel. Parcă geologia s-a schiumbat în sensul bun și începem să intrăm la un progres mai mare decât am avut până acum. (…) În prezent, în total, avem un progres de 8% la tunel”, afirmă Fernando Lopes într-o declarație dată astăzi publicității de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Conform sursei citate, la tunel se lucrează zi și noapte, 24 de ore din 24.
Antreprenorul estimează un termen de 2 ani de la începerea lucrărilor pentru săparea tunelului, 1 an pentru căptușirea interioară și până la 8 luni pentru instalarea echipamentelor și testare.
Amintim că lucrările la secțiunea 4 (în lungime de 9,6 kilometri) au început în vara anului trecut și sunt programate să se încheie în anul 2027. Proiectul include și construirea a 12 poduri, pasaje și viaducte. AICI AMĂNUNTE (Sursă video: CNAIR)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.