Update, ora 17:10

Micești: Cabluri electrice căzute peste o salcie. Salcia a luat foc, anunță ISU Argeș. Către locul incidentului se deplasează pompierii, cu o autospecială pentru stingerea incendiilor.

Știrea inițială, ora 16:40 

Vântul puternic face probleme și în județul Argeș. La această oră, pompierii intervin în Topoloveni și Pârvu Roșu (Costești) pentru degajarea a doi copaci doborâți de vânt.

În Topoloveni, copacul a avariat patru autoturisme dintr-o parcare. În Pârvu Roșu, copacul a căzut pe carosabil. Din fericire, nu au fost victime.

Tot din cauza vântului, au fost afectate rețelele de distribuție a energiei electrice în Bârla și Hârsești. O parte dintre locuitorii acestor comune au rămas fără curent electric.

Diseară, până la ora 23:00, Argeșul – ca de altfel întreaga țară – se află sub cod galben de vânt puternic (aici subiectul pe larg).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *