Update, ora 08:30

Serviciul Rutier Argeș ne informează că în jurul orei 08:20 circulația a fost reluată.

Știrea inițială, ora 07:30

Pe DN 73C, între municipiul Câmpulung, punct Pescăreasa, și comuna Aninoasa, satul Slănic, se acționează la această oră cu material antiderapant pentru că s-a format polei pe carosabil. Traficul este oprit, momentan, pe tronsonul kilometric 2 – 18. Măsura a fost luată pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru a permite acțiunea utilajelor de distribuire a materialului antiderapant.

Pe de altă parte, tot în această dimineață, două evenimente de circulație, cu autoturisme care au părăsit partea carosabilă (mașini intrate în șanț), au avut loc în comunele Albeștii de Argeș (foto de mai jos) și Cepari.

„Atenţionăm conducătorii auto să ia în considerare perioada calendaristică. Chiar şi când drumul pare a fi uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului. De aceea, le recomandăm tuturor conducătorilor auto să acționeze cu moderație pedala de accelerație, să circule preventiv și să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și la cele rutiere”, transmite Serviciul Rutier Argeș.

Mai multe recomandări preventive, în special cu privire la circulația în condiții de iarnă, puteți accesa pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, aici. (Foto principal: Arhivă – descriptiv)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *