ANAF îi vânează pe cei mici și închide ochii la marii datornici, acuză USR. Ieri, noul președinte al ANAF, Adrian Nicușor Nica, a fost audiat în Parlament, la solicitarea deputatului USR Cezar Drăgoescu. Nica a ajuns șef la ANAF cu susținere politică de la PSD. 

Parlamentarul USR a cerut explicații pentru lipsa de acțiune în cazurile marilor datornici – companii de stat și persoane publice – care datorează miliarde la buget, dar rămân intangibili. ”În același timp, ANAF continuă să hărțuiască românii de rând pentru datorii de câteva zeci sau sute de lei”, afirmă deputatul USR.

Cezar Drăgoescu a semnalat și economia gri și neagră, unde pierderile sunt uriașe. Doar în domeniul service-urilor auto, piața nefiscalizată este estimată la 3-4 miliarde de euro pe an. În loc să vină cu soluții pentru aceste probleme, conducerea ANAF se laudă că și-a depășit planul de colectare – un plan atins pe spatele micilor contribuabili, susține parlamentarul: ”Nu am văzut nicio acțiune demarată de ANAF împotriva marilor datornici în ultimele luni. Nici măsuri clare pentru economia nefiscalizată. Am auzit însă că ANAF preferă să-i controleze pe cei mici, pentru că e mai simplu pentru inspectori decât să verifice schemele complexe prin care sunt fraudate sume uriașe”.

Situația este cu atât mai gravă în condițiile bugetului de stat dezastruos, pentru care fiecare leu contează. Este revoltător ca statul să lase în pace datorii de milioane de euro și să se concentreze pe cei care abia se descurcă de la o lună la alta.

USR va continua să ceară explicații și să aducă șefii ANAF în fața Parlamentului, pentru ca instituția să fie transparentă și responsabilă. Cezar Drăgoescu propune ca aceste audieri să devină regulate, trimestriale, astfel încât să existe o monitorizare clară a modului în care ANAF își face treaba.

Amintim că în luna iunie a acestui an, USR a cerut explicații similare și conducerii de atunci a ANAF. ”Statul pierde zeci de miliarde de lei anual din cauza evaziunii fiscale și a colectării deficitare”, atrăgea atenția atunci același deputat USR Cezar Drăgoescu – aici subiectul pe larg. (Foto: Arhivă – descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *