Update, ora 17:40

Despre acest accident, IPJ Argeș informează: ”Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești a rezultat că un bărbat de 84 de ani din Ștefănești care conducea un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, dinspre strada 9 mai către strada Justiției, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul nerespectării indicatorului ”Cedează trecerea” la efectuarea virajului către stânga, a acroșat o motocicletă, condusă de un tânăr de 21 de ani, care se deplasa pe direcția Maternității spre strada Târgu din Vale.

În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni ușoare.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”.

Știrea inițială, ora 13:55

Astăzi, în jurul orei 11:30, pe bulevardul I.C. Brătianu din Pitești, un echipaj al Poliției Locale din cadrul Serviciului Intervenție a acționat prompt în urma unui accident rutier în care a fost implicat un tânăr motociclist (livrator), acroșat în trafic de un autoturism.

Polițiștii locali i-au acordat primul ajutor victimei și au solicitat intervenția unui echipaj medical. Ambulanța sosită la fața locului a preluat motociclistul și l-a transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Intervenția rapidă a echipajului de la Poliția Locală a contribuit la gestionarea eficientă a situației până la sosirea personalului medical.

”Începând din aceste zile, polițiștii locali participă la cursuri de prim-ajutor susținute de lucrători specializați de la ISU Argeș, având în vedere că astfel de evenimente pot surveni oricând. Intervenția de astăzi, fiind cea de-a treia de acest gen înregistrată în cursul anului 2025, subliniază importanța pregătirii continue a efectivelor, acțiunea echipajului fiind una salutară”, declară Bogdan Aristănțoiu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *