Update, ora 15:15
Alianța USR-PLUS nu-l vrea premier pe Orban. „USR PLUS își exprimă dorința și disponibilitatea de a continua discuțiile asupra structurii și programului unei guvernări pe baza unei majorități alături de PNL și UDMR. Ambele variante de premier propuse de partide la consultările cu Președintele României, Dacian Cioloș din partea USR PLUS și Florin Cîțu din partea PNL, au susținere din partea noastră.
Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR PLUS, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta, care își dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist”, se arată într-un comunicat de presă transmis de USR PLUS cu puțin timp în urmă.
Știrea inițială, ora 13:50
Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că așteaptă ca PNL, USR-PLUS și UDMR să se înțeleagă asupra unui nume de premier și, dacă se va întâmpla acest lucru, el va accepta persoana respectivă, fie că este Ludovic Orban, fie Florin Cîțu.
„Este posibil să se înţeleagă în coaliţia de dreapta şi să vină cu o propunere, asta aştept eu, ca şi preşedinte, să se formeze o majoritate şi să propună un nume. Dacă se înţeleg PNL, USR-PLUS şi UDMR şi vin cu o propunere, o voi accepta, că este Orban – îl accept, că este Cîţu – îl accept sau să fie altcineva. Nu ştiu pe cine negociază ei acolo, dar la urmă vor veni să propună ceva”, a afirmat Klaus Iohannis.
”Dacă se formează o coaliție care are majoritate în Parlament și îl propune pe Orban, îl accept, îl nominalizez”, a precizat președintele, răspunzând unei întrebări de la presă.
Klaus Iohannis a mai spus că nu sunt șanse ca viitorul nou Guvern să fie instalat până la Crăciun.