Update, ora 13:20

Din fericire, accidentul nu a fost atât de grav pe cât s-a crezut inițial. Ambii ocupanți ai autoturismului (un tânăr – șoferul și o tânără – pasageră, fiecare în vârstă de 21 de ani, potrivit ISU Argeș) au scăpat teferi și nevătămați. Au fost evaluați medical la fața locului și nu a fost nevoie să fie transportați la spital.

„Nu sunt probleme deosebite. Echipajul de pompieri a asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.

Un echipaj de poliție face primele cercetări la locul accidentului, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

Știrea inițială, ora 12:10

Cu puțin timp în urmă, pe DN 73, un autoturism cu număr de Argeș s-a răsturnat într-un șanț în zona Mateiaș, Câmpulung Muscel.

Potrivit primelor informații, cele două persoane din mașină ar fi rămas încarcerate.

Intervin pompierii cu o autospecială și un echipaj SMURD de prim-ajutor calificat, alături de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Argeș. Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *