Un bucureștean care locuia efectiv în comuna argeșeană Leordeni s-a sinucis în această dimineață. Bărbatul s-a aruncat în fața unui tren, într-o zonă aflată la circa un kilometru distanță de stația CFR Leordeni. Avea 86 de ani și suferea de depresie.
”În această dimineață, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au fost sesizați că în zona localității Leordeni, în jurul orei 05:30, un bărbat s-ar fi aruncat în fața unui tren, la aproximativ un kilometru de stația CFR Leordeni, pe direcția spre București.
La fața locului au intervenit polițiștii, care au demarat cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Victima a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 86 de ani, domiciliat în municipiul București, dar care locuia efectiv în Leordeni, acesta suferind leziuni incompatibile cu viața. Din primele verificări, există indicii că bărbatul suferea de depresie.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a situației de fapt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, informează IPJ Argeș. (Foto: Arhivă – descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.



