
Consiliul Local Mioveni a adoptat în unanimitate aplicarea programului „Bebelușul”. Programul presupune acordarea unui ajutor financiar sub forma unui tichet în cuantum de 3.000 de lei net pentru fiecare nou-născut în cazul nașterii înregistrate la maternitatea Spitalului Mioveni și de 2.000 de lei net pentru fiecare nou-născut în cazul nașterii înregistrate la alte maternități din țară sau din străinătate.
Condiția esențială este ca cel puțin unul dintre părinții/tutorii legali ai copilului să aibă domiciliul stabil/reședința în orașul Mioveni cu cel puțin 12 luni anterioare datei cererii.
Tichetele vor fi acordate pentru nou-născutul cu părinți naturali, nou-născutul aflat în plasament sau nou-născutul adoptat, o singură dată, și vor putea fi folosite pe o durată de 12 luni calendaristice de la data emiterii lor.
Cererea de solicitare a sprijinului financiar pentru nou-născuți, însoțită de documentele justificative, se va depune la sediul Primăriei Orașului Mioveni – Direcția de Asistență Socială, fizic sau online, dar fără a se depăși un termen de 90 de zile de la nașterea copilului.
Tichetele vor putea fi utilizate numai pentru achiționarea unor produse specifice nou-născutului, necesare îngrijirii acestuia și mamei. Părinții/tutorii legali ai copilului beneficiar al programului „Bebelușul” vor avea obligația de a face dovada achiziționării de produse destinate creșterii și îngrijirii nou-născutului, în caz contrar urmând să restituie dublul sumei încasate.
Hotărârea va intra în vigoare începând din luna următoare datei la care Consiliul Local Mioveni va aproba bugetul orașului pentru anul 2024.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.