A condus o mașină radiată din circulație și fără să aibă permis auto. Individul, în vârstă de 21 de ani, din comuna argeșeană Micești, a fost prins de polițiști, care i-au făcut dosar penal.
Marți, 29 octombrie 2024, în jurul orei 18:05, polițiștii rutieri argeșeni au depistat pe raza comunei Micești, satul Purcăreni, un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism fără numere de înmatriculare.
În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că autoturismul era radiat din circulație încă din luna noiembrie 2023. Mai mult, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără permis. ”Investigațiile continuă pentru a stabili toate detaliile cu privire la acest incident, sub coordonarea unității de parchet competente”, potrivit IPJ Argeș. (Foto: Arhivă – descriptiv)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.