În ședința în plen din această săptămână a Consiliului Local Mioveni s-a consumat un episod fără precedent în administrația și politica locală a orașului, dominate discreționar ani la rând de PSD.

Astfel, PSD, care are primar și, ca partid, cei mai mulți consilieri locali în Mioveni, a suferit un eșec de proporții: nu a reușit să treacă un proiect de hotărâre prin care se intenționa concesionarea pe o perioadă de 25 de ani a unui teren de aproximativ 8.000 de mp în zona Parcului Făget cu doar 232 de euro pe lună.

Consilierii locali USR, care fac în Mioveni o opoziție extrem de activă, au reclamat că este vorba despre un nou ”tun” pentru ”băieții deștepți” abonați la afaceri cu administrația locală. Ei i-au convins şi pe consilierii din celelalte partide altele decât PSD să li se alăture și împreună au reușit să respingă proiectul (cu 10 voturi la 9), un proiect considerat ca fiind împotriva intereselor cetățenilor și ale firmelor locale din Mioveni.

”Le mulțumesc tuturor colegilor din Consiliul Local care s-au implicat și care au susținut astfel protejarea spațiului verde din Mioveni, dând, totodată, un semnal foarte clar: cei care au prăduit oraşul nu o vor mai putea face de acum înainte!”, declară consilierul local Roland Ștefan (foto), candidatul USR pentru funcția de primar al orașului Mioveni și un apreciat expert în domeniul financiar.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *