Accidentul în care a fost implicat astăzi subprefectul de Argeș Ciprian Neculăescu ar fi putut avea urmări grave. „Am văzut moartea cu ochii!”, spune subprefectul.

Ciprian Neculăescu conducea azi dimineață pe DN 73 autoturismul Duster al Prefecturii, dinspre Câmpulung, acolo unde locuiește, spre Pitești, îndreptându-se către serviciu. La un moment dat, în Stâlpeni, șoferul unui alt autoturism, care circula din sens opus, a intrat pe sensul de mers al subprefectului.

„Eram în drum spre serviciu. Mergeam regulamentar, atent ca de fiecare dată. L-am văzut cum vine spre mine. Am încercat să trag dreapta de volan, să evit pe cât posibil impactul. Am văzut moartea cu ochii! Din fericire, niciunul dintre noi nu aveam viteză”, declară subprefectul pentru Pitești 24.

În urma accidentului, atât subprefectul, cât și șoferul care a intrat pe contrasens au ajuns la spital. Ciprian Neculăescu a făcut investigații medicale, rezultatul acestora arătând că este bine. A revenit teafăr și nevătămat la Prefectură. Celălalt șofer, de 47 de ani, din comuna Mihăești, a scăpat cu o rană la un deget de la o mână.

Încă nu este clar de ce a intrat șoferul vinovat pe contrasens: fie a adormit la volan din cauza oboselii, fie a fost neatent.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *