Astăzi au început în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților dezbaterile asupra proiectului de lege pentru introducerea obligativității certificatului verde la locul de muncă.

Rămâne de văzut cât timp vor dura dezbaterile în comisii, șase la număr, și când și sub ce formă (modificată față de varianta inițială) va ajunge documentul în plen, pentru dezbaterea și votul final. Deputații au termen până pe 12 noiembrie să depună amendamente.

„După cum ştiţi, proiectul privind certificatul verde a fost respins în Senat, cu amendamentele care au venit. Noi îl luăm de la forma iniţială în acest moment. Deci, va trebui să discutăm, conform deciziei Biroului Permanent de săptămâna trecută, până pe 12 noiembrie aceste amendamente. Astăzi şi mâine vom avea la nivelul comisiei de sănătate întâlniri cu vicepreşedinţii din grupurile parlamentare, în care vom discuta amendamente. Când vom avea un consens, vom face o şedinţă a comisiei de sănătate în care vom da un raport preliminar, care va merge în celelalte comisii”, precizează Nelu Tătaru, președintele comisiei de sănătate a Camerei Deputaților.

Amintim că pe 2 noiembrie conducerea Camerei nu a fost de acord cu propunerea USR de urgentare a dezbaterilor.

Pe 27 octombrie proiectul a fost respins de plenul Senatului României (aici subiectul pe larg). Forul decizional în acest caz este Camera Deputaților.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *