Au fost finalizate lucrările de instalare a unor rezervoare care asigură în mod continuu necesarul de apă atât în caz de incendiu, cât și, la nevoie, apa de consum pentru o durată de 1-3 zile, în secțiile exterioare ale Spitalului Județean de Urgență din Pitești: Oncologie – Infecțioase și Spitalul Județean nr. 2.

Lucrările au constat în montarea supraterană, pe o suprafață sistematizată, a câte unui rezervor de acumulare de apă potabilă de 114 mc și a echipamentelor tehnologice specifice. Apa potabilă din rezervorul de stocare este dezinfectată prin clorinare și cu raze ultraviolete.

Instalațiile au fost realizate astfel încât:

-să mențină potabilitatea apei în limitele parametrilor prevăzuți în standarde;

-să elimine riscul transmiterii prin intermediul lor a contaminării cu agenți infecțioși sau poluanți, de la o categorie de spații la altă categorie;

-să nu permită accesul insectelor și rozătoarelor prin trecerile conductelor din pereți;

-să nu permită stagnarea apei și impurificarea ei cu rugină sau microorganisme;

-să asigure o zonă de protecție sanitară în jurul rezervoarelor exterioare cu apă potabilă.

Valoarea investițiilor

Aceste lucrări au fost realizate cu sprijinul Consiliului Județean Argeș. Valoarea investiției de la secțiile Oncologie și Infecțioase a fost de 497.506 lei (cu TVA inclus), iar valoarea investiției de la Spitalul Județean nr.2, de 438.438 de lei (cu TVA inclus).

Până acum, clădirile aferente Spitalului Județean de Urgență Pitești aveau o singură alimentare cu apă potabilă din reţeaua de distribuţie stradală a municipiului, precum și un foraj prevăzut cu stație de tratare cu Zeolit, stație de clorinare și un rezervor de 80 de mc.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *