
Un șofer din Pitești a fost prins de polițiști băut la volan de două ori în aceeași zi, la interval de o oră. Polițiștii i-au făcut dosar penal.
IPJ Argeș informează: ”În ziua de 30 martie 2025, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 27 de ani din Pitești care conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Bălcescu, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mică decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiindu-i reținut permisul și eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
După aproximativ o oră, același bărbat a fost depistat în trafic conducând același autoturism pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Pitești, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat din nou contravențional pentru conducere sub influența alcoolului, totodată fiind întocmit și un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul cu dreptul de a conduce suspendat.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun”. (Foto: descriptiv – bulevardul Nicolae Bălcescu)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.