O argeșeancă riscă între un an și cinci ani de închisoare după ce a fost prinsă băută la volanul unui autoturism și a refuzat să i se ia sânge pentru a i se stabili alcoolemia. Are 35 de ani și este din comuna Ungheni.
Polițiștii rutieri au oprit-o în trafic în Pitești duminică, 23 octombrie. Au pus-o să sufle în fiolă și, pentru că rezultatul a arătat o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au cerut să meargă cu ei la o unitate medicală pentru a i se preleva probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Șoferița a refuzat, riscând între un an și cinci ani de închisoare dacă justiția va da verdictul „vinovată” în ceea ce o privește.
Tot ieri și tot în Pitești, pe bulevardul Frații Golești, doi tineri, ambii de 19 ani, au rămas pentru 120 de zile fără permis de conducere pentru viteză. De asemenea, fiecare dintre cei doi a primit o amendă de 1.305 lei.
Primul dintre ei, un piteștean, a fost înregistrat de radar circulând cu 134 de kilometri pe oră, iar al doilea, din comuna Bascov, cu 127 de kilometri pe oră. (Foto: descriptiv)