Șefa Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, doctorița Ramona Ileana Ștefănache, a fost reținută sub acuzația de săvârșire a 147 de acte materiale de luare de mită. Pentru că, în unele cazuri, ar fi împărțit șpăgile primite și cu alte cadre medicale, ea este inculpată și pentru dare de mită. Ambele infracțiuni, în formă continuată. 

„Ca urmare a actelor de procedură penală efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în data de 07.03.2024 acesta a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a unei inculpate, şefa Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, faţă de care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

De asemenea, în cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar față de un asistent medical şi un registrator medical din cadrul aceleiaşi unităţi medicale, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv tăinuire.

În ordonanţele procurorului se arată că în cauză există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada mai-august 2023, inculpata ar fi primit în biroul de lucru al acesteia, situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul SJU Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba de cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei.

Uneori, sume de bani primite cu titlu de mită erau remise de inculpată şi altor cadre medicale din unitatea medicală unde îşi desfăşura activitatea.

Celor trei inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 08 martie 2024, inculpata urmează să fie prezentată Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cursul zilei de 07 martie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în patru locații, situate pe raza municipiilor Piteşti şi Curtea de Argeş, din care una este sediul Spitalului Județean de Urgență Pitești-Secția Psihiatrie, una la sediul Policlinicii Spitalului Municipal Curtea de Argeș, unde își desfășoară activitatea medicul psihiatru, una la domiciliul unei persoane fizice și una la o societate comercială, fiind puse în executare un număr de cinci mandate de aducere a unor persoane care deţineau calitatea de suspecţi.

Lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie-Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeș şi din cadrul Structurii centrale a aceleiaşi Direcţii au desfășurat acte de urmărire penală în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş”, informează DGA Argeș.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Justiție

Un comentariu

  1. Gh. Popescu

    8-03-2024, 16:26 la 16:26

    Dacă te duci la CEZ , ENGIE sau Casa de pensii , există un aparat care iți eliberează ” un bon de ordine ” pentru compartimentul la care ai o problemă .
    La Spitalul Județean ” programarile ” pentru consultatii la medicii din Ambulatoriu se fac telefonic , dimineața de la 08 la 09 . Dacă ai noroc să ți se răspundă și să fii transferat la interne , de exemplu , asistenta îți spune că te poate programa peste ” minim 15 zile ” . La Cardiologie , mai ceva , în noiembrie îți spune să revii cu un telefon pentru programare , după 1 ianuarie al anului următor .
    Poate vă întrebați de ce ? Mi-a explicat o doamnă medic cardiolog , care era singură în cabinet , că dînsei i se decontează de către Casa de Asigurari numai un numar de 20 de consultații . Ca atare , dumneaei atâția consultă . Ați priceput mecanismul . Dacă sunt 100 de pacienți la cabinet , medicul de specialitate rezolvă numai 20 . Ceilalți , să revină peste două săptămani .
    Sau , de exemplu dacă vrei un RMN . Esti trimis la o Clinică Privată , unde , culmea ironiei , consultația și investigația imagistică o face tocmai medicul de la SJU .
    Contra cost , bineînțeles . Și mai vor aștia să facă încă nu știu câte spitale județene . Avem destule , dar pline de medici lipsiți de empatie față de bolnavi !

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *