Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o informare prin care anunță instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, precipitații mixte și răcire a vremii.

Informarea a intrat în vigoare azi dimineață și va fi valabilă până luni, 17 martie 2025, ora 18:00.

Potrivit sursei citate, vineri și sâmbătă, în vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte vor fi perioade cu averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului.

Îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali – în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare – vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și local de peste 40 l/mp. Izolat va cădea grindină.

Duminică și luni, în cea mai mare parte a țării vor cădea precipitații local însemnate cantitativ și se vor semnala intensificări ale vântului.

Treptat, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că la început la munte, apoi și în nordul și centrul țării ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *