Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești va sista mâine, 6 aprilie, furnizarea apei potabile în comunele Albota și Poiana Lacului, după cum urmează:
-în Albota, între orele 09:00-22:00, pentru lucrări de igienizare a rezervorului de înmagazinare a apei din stația de pompare Mareș; vor fi afectați utilizatorii din satul Mareș;
-în Poiana Lacului, între orele 09:00-18:00, pentru lucrări de cuplare a castelului de apă la conducta de aducțiune nou executată; vor fi afectați utilizatorii de pe strada Principală și strada Colonie.
„Le recomandăm consumatorilor să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii”, transmite furnizorul.