Update, 30 septembrie 2021, ora 20:45

După lungi discuții pe un ton ridicat, proiectul a fost aprobat. Consilierii PNL (în special președintele de ședință, Mihai Coteț) au reclamat costul mare al investiției. Câțiva cetățeni din zonă care au participat la ședință și-au declarat nemulțumirea față de opoziția liberalilor. Respins în ședința inițială, proiectul a fost aprobat într-o altă ședință, de doar câteva minute, convocată de îndată.

Știrea inițială, 27 septembrie 2021, ora 13:30 

Consiliul Local Pitești va vota pe 30 septembrie documentația de avizare a lucrărilor de intervenții cu privire la amenajarea unui sens giratoriu în zona Târgului Săptămânal.

Devizul investiției este estimat la aproape 848.000 de lei. Finanțarea va fi asigurată din bugetul local (click pe imagine pentru vizualizarea proiectului de hotărâre):

Amenajarea unui sens giratoriu în zona adiacentă intersecţiei străzii Calea Craiovei cu DJ 659 şi DN 65, în zona Târgului Săptămânal (către comuna Bradu) este un proiect încă nematerializat, deși despre acesta se discută de o bună bucată de vreme încoace. Proiectul a fost întârziat din cauza procedurilor referitoare la trecerea în administrarea Municipiului Pitești a terenului pe care va fi amenajat sensul giratoriu, proceduri care au implicat Primăria Pitești, Primăria Bradu și Consiliul Județean Argeș.

Argumentele autorităților în favoarea amenajării sensului giratoriu:

-dezvoltarea urbană din zona adiacentă intersecţiei străzii Calea Craiovei cu DJ 659 şi cu DN 65 a determinat creşterea numărului de autovehicule şi implicit aglomerarea traficului auto;

-amenajarea unui sens giratoriu în zona menţionată ar asigura fluenţa traficului pentru autovehiculele locuitorilor din zona străzilor I.L. Caragiale, I.G. Valentineanu, Maria Demetrescu, Marta Rădulescu, Ion Norocea, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, B.P. Haşdeu, Zenit, Amurgului şi O. Goga în sensul de mers spre Piteşti, trafic care se desfăşoară cu foarte mare greutate în prezent, mai ales în perioadele de vârf;

-sensul giratoriu propus ar da posibilitatea accesului cu uşurinţă şi al autovehiculelor care circulă pe străzile situate în zona platoului Târgului Săptămânal.

De ani buni, șoferii și localnicii solicită luarea unor măsuri, pentru că actuala configurație a zonei nu mai permite un trafic rutier fluent, ba chiar conduce la blocaje. Deși prevăzută inițial pentru 2020, investiția încă nu a fost realizată. (Foto: Târgul Săptămânal Pitești)

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Un comentariu

  1. Mihaescu Marian

    30-09-2021, 21:15 la 21:15

    Asta este o bătaie de joc cu noile sensuri unice,o sa fie și mai mare aglomerație printre blocuri! Se mergea destul de fluent și pana acum ,dar din cauza unor persoane care nu au autoturism și se plimba pe jos se întâmplă și asemenea aberații în trafic. Locuiesc de 17 ani în acest cartier dar nu mi sa părut deloc aglomerat și fac naveta zilnic la serviciu. Este o nedreptate aspra cetățeanului de rand care plătește taxe și impozite sa consume mai mult carburant zilnic pentru plăcerile celor care au astfel de idei.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *