Camera Deputaţilor a aprobat astăzi un proiect care prevede că examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere poate fi susținut oriunde în ţară, nu doar în localitatea de domiciliu a candidatului, ca până acum.

„Proba teoretică de verificare a cunoştinţelor pentru obţinerea permisului de conducere se poate susţine la orice autoritate competentă de pe teritoriul României, cu respectarea condiţiilor de vârstă, potrivit legii.

(…) Prin această modificare se va permite ca examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere să fie dat oriunde în ţară şi astfel se vor reduce timpii de aşteptare a candidaţilor de a deveni conducători auto”, se arată în legea adoptată astăzi, cu unanimitate de voturi, de Camera Deputaților.

În ceea ce privește proba practică, rămâne în vigoare regula actuală: „Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc.

(…) Examenul practic pentru obţinerea permisului de conducere va rămâne să fie dat în condiţiile actuale, deoarece acum autorităţile competente din domeniu nu au posibilităţi tehnice să poată să fie dat oriunde în ţară”.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *