O femeie, Katrin Adt, a preluat funcția de CEO al mărcii Dacia. Ea l-a înlocuit pe Denis Le Vot, care va părăsi Renault Group. Informația a fost furnizată oficial în această dimineață de compania franceză, care deține și uzina Automobile Dacia din Mioveni.
„Sub conducerea lui Denis, marca Dacia a devenit un brand puternic, cu o gamă de modele atractivă, reușind să atragă o bază de clienți tot mai largă. În numele Renault Group, doresc să-i mulțumesc lui Denis pentru toate realizările sale de-a lungul anilor. Îi urez bun venit lui Katrin Adt, a cărei experiență vastă în industria auto va reprezenta un atu esențial pentru Dacia”, afirmă François Provost, CEO al Renault Group.
Katrin Adt are o experiență de aproape 26 de ani în industria auto, activând la Daimler și Mercedes-Benz. Cu o pregătire în domeniul juridic, ea a ocupat mai multe funcții de conducere: CEO al mărcii Mercedes-Benz în Luxemburg, Vicepreședinte pentru Dezvoltare Resurse Umane la Daimler, CEO al mărcii Smart și CEO Mercedes-Benz Own Retail Europe. Recent, a condus Departamentul de Audit Corporativ la Mercedes-Benz.
Cu o carieră axată în principal pe vânzări și retail, Katrin Adt a coordonat câteva transformări fundamentale, inclusiv tranziția mărcii Smart către un brand 100% electric.
”Sunt onorată să mă alătur Renault Group și să preiau conducerea mărcii Dacia. Este un privilegiu să contribui la scrierea următorului capitol din remarcabila poveste de succes a brandului, alături de o echipă excepțională.
Astăzi ne aflăm într-un moment definitoriu, atât din punct de vedere tehnologic, cât și social, în relația noastră cu automobilul. Dacia a demonstrat constant relevanța abordării sale prin produse care răspund în mod autentic așteptărilor clienților. Mai mult decât un brand, Dacia reprezintă o viziune curajoasă, inteligentă și accesibilă asupra mobilității.
Suntem acum pe deplin angajați, alături de toate echipele Dacia și ale Grupului, precum și de furnizorii, partenerii și dealerii noștri, pentru a duce mai departe această călătorie extraordinară. Cu energie, ambiție și urmărind un scop comun, vom continua să schimbăm regulile jocului și să oferim valoare reală clienților noștri”, declară Katrin Adt.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.




