Un piteștean în vârstă de 38 de ani a fost reținut de Poliție după ce a făcut scandal în parcarea centrului comercial (mall) Vivo! Pitești. Individul a avut un comportament violent față de concubina lui și a amenințat un alt bărbat, care a intervenit în sprijinul femeii.
Polițiștii Secției 1 au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești deschis pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și l-au reținut pe bărbatul de 38 de ani.
„În seara zilei de 10 decembrie 2022, în timp ce se afla în parcarea unui centru comercial din municipiul Pitești, acesta i-ar fi adresat amenințări unui alt bărbat și ar fi manifestat acte de violență asupra concubinei sale, tulburând astfel ordinea și liniștea publică și provocând indignarea persoanelor din jur”, informează Poliția Argeș.
După administrarea probatoriului, individul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.