Update, 26 septembrie 2024, ora 15:50

Proiectul a fost aprobat astăzi de Consiliul Local (CL) Pitești. Pe repede înainte, fără dezbateri și discuții în contradictoriu. În favoarea proiectului au votat consilierii PSD (care dețin majoritatea în CL), în timp ce reprezentanții USR și PNL s-au abținut. Nu au existat voturi împotrivă.

Știrea inițială, 20 septembrie 2024, ora 13:45

Primăria Pitești vrea să facă reparații capitale și noi investiții la pasajul subteran pietonal Griviței din centrul orașului.

În acest sens, Primăria propune un proiect de hotărâre pentru aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), care va fi supus dezbaterii și votului în ședința în plen din această lună a Consiliului Local.

Potrivit proiectului, devizul se ridică la 4.232.695,89 de lei (inclusiv TVA), adică aproape 851.000 de euro, bani de la bugetul local.

Printre altele, proiectul prevede, ca noutate, montarea unor lifturi exterioare (câte unul pentru fiecare dintre cele două ieșiri ale pasajului): ”Montarea de ascensoare destinate la transportul pe verticală, poziționate pe ambele părți ale pasajului”. Iată ce alte lucrări ar urma să fie realizate (click pe imagini pentru vizualizare):

(Foto principal: descriptiv)

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *