Update, 28 martie 2023, ora 16:30
Cu puțin timp în urmă, creșterile de salarii au fost aprobate de Consiliul Local cu majoritate de voturi. Nu au existat voturi împotrivă, ci doar abțineri (6 sau 7, în funcție de instituțiile vizate de creșterile salariale). Consilierii USR și PNL au argumentat că majorările ar fi trebuit să fie diferențiate, astfel încât angajații cu salarii mai mici să primească mai mult, iar șefii, mai puțin.
Știrea inițială, 24 martie 2023, ora 11:20
Salariile angajaților din aparatul de specialitate al primarului Piteștiului, Cristian Gentea, vor crește de la 1 aprilie 2023. De asemenea, vor fi majorate și salariile în mai multe instituții subordonate municipalității, inclusiv la Poliția Locală.
Creșterile de salarii sunt prevăzute în câteva proiecte de hotărâri inițiate de primar și care vor fi supuse dezbaterii și votului în ședința din 28 martie a Consiliului Local. Pentru majorarea salariilor sunt invocate inflația, scumpirea utilităților și creșterea de către Guvern a salariului minim pe economie. Majorările salariale au fost cerute de sindicaliștii din Primărie.
Printre altele, în ceea ce privește aparatul de specialitate al primarului va crește salariul de bază pentru:
-secretarul general al municipiului, de la 14.375 la 16.531 de lei;
-arhitectul-șef, de la 12.298 la 14.143 de lei;
-director executiv, de la 12.298 la 14.143 de lei;
-șef serviciu, de la 10.351 la 11.904 lei;
-șef birou, de la 10.054 la 11.562 de lei;
-expert superior, de la 6.930 la 7.970 de lei;
-auditor superior, de la 6.288 la 7.232 de lei;
-consilier superior, de la 6.012 la 6.913 lei;
-referent de specialitate superior, de la 4.372 la 5.027 de lei.
Și angajații cu funcții contractuale din Primăria Pitești vor avea parte de creșteri salariale. Exemple:
-director, de la 9.780 la 11.247 de lei;
-consilier juridic, de la 7.729 la 8.888 de lei;
-inspector de specialitate superior, de la 4.915 la 5.652 de lei.
De asemenea, vor crește și salariile de bază ale șoferilor de la Primărie (de la 3.911 la 4.497 de lei), dar și ale portarilor, curierilor și femeilor de serviciu (de la 3.098 la 3.563 de lei).
Tot de la 1 aprilie 2023, dacă proiectele vor fi aprobate de Consiliul Local, vor fi majorate salariile de bază și la Poliția Locală, SPEP, ADP, Direcția pentru Evidența Persoanelor, Direcția de Asistență Socială, Centrul Cultural, Creșe, Filarmonică și FC Argeș. Majorările sunt, în medie, cu 15%.
La Poliția Locală, salariul de bază al directorului general va crește la 12.602 lei. Funcția de director general adjunct va fi remunerată cu 11.742 de lei. Un șef de serviciu va avea un salariu de bază de 10.801 lei, iar un șef de birou, 9.995 de lei.
Amintim că precedenta majorare a salariilor în Primăria Pitești și instituții subordonate municipalității a fost în iulie 2021.