Peste dosarul de corupție Miuțescu-Tofan-Mitrofan s-a așternut praful. Anunțat oficial de DNA în noiembrie 2021, dosarul nu a fost finalizat nici până astăzi. Ce se întâmplă? Care este stadiul anchetei?, am întrebat la DNA. „Dosarul este în lucru”, a venit răspunsul.

Pe 12 noiembrie 2021, DNA anunța oficial că deputatul de Argeș Adrian Miuțescu (la data respectivă și președinte al PNL Argeș, ulterior plecat la Forța Dreptei), Gelu Tofan, viceprimar al Piteștiului (și lider al PNL Pitești la timpul respectiv, între timp exclus din PNL), Cristian Mitrofan (la data aceea vicepreședinte al PNL Argeș și șef al Casei de Asigurări de Sănătate Argeș, în prezent consilier la cabinetul președintelui Senatului României, Alina Gorghiu) și Ovidiu Chiru (la data faptei cercetate comisar superior la Protecția Consumatorilor Argeș, tot comisar la aceeași instituție și în prezent) sunt urmăriți penal de DNA Pitești.

Cum de atunci a trecut destulă vreme, iar de acest dosar nu se mai aude nimic, am cerut astăzi Direcției Naționale Anticorupție informații cu privire la stadiul cercetărilor.

Răspunsul primit de Pitești 24 de la DNA, cu puțin timp în urmă: La solicitarea dvs. din data de 16 mai 2023, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să vă transmită următoarele:

Dosarul la care faceți referire este în lucru, în acest moment, alte informații referitoare la stadiul anchetei, cu excepția celor mediatizate pe site-ul nostru www.pna.ro, nu vă pot fi puse la dispoziție, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e și f din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public”.

AICI AMĂNUNTE DESPRE DOSARUL DE LA DNA PITEȘTI

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *