Ambasadoarea Finlandei la București, Excelența Sa Leena Liukkonen, a participat astăzi în Pitești, la Palatul Administrativ, la a IV-a ediție a conferinței internaționale „Dezvoltarea personală”.
Excelența Sa Leena Liukkonen a vorbit cu această ocazie și despre excepționalul sistem de educație din țara sa. De asemenea, Leena Liukkonen a explicat că desemnarea Finlandei pentru al șaptelea an consecutiv ca ”cea mai fericită țară din lume” își are explicația și în sistemul de educație, care încurajează încrederea.
”Finlanda are o tradiție în a aprecia educația de calitate. Părinții finlandezi consideră că este foarte important ca copiii lor să meargă la școli bune. Asta a condus la situația în care cea mai bună școală este școala cea mai apropiată și unde distanța între cel mai bine pregătit elev și cel mai slab este cea mai mică din lume.
Secretul? Profesorii care au o calificare foarte înaltă, dar și o motivație foarte bună. Profesia educațională este înalt respectată în societatea finlandeză. Încrederea este de altfel un element foarte important în întreaga societate finlandeză.
Și mă bucur să anunț că Finlanda se află, pentru al șaptelea an, în topul celei mai fericite societăți din lume tocmai datorită acestei încrederi, care este încurajată și în școală, și în societate”, a spus ambasadoarea Finlandei la București, Excelența Sa Leena Liukkonen.
La evenimentul de astăzi a luat parte și Ari Pokka, unul dintre cei mai cunoscuți experți la nivel mondial în managementul școlilor.
Conferința a fost organizată de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Asociația Profesioniștilor în Resurse și Asistență Educațională AsProEdu.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.