Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat legea ”Alexandra Ivanov”.

Legea obligă toate spitalele din România, de stat și private, să monteze butoane de panică la dispoziția pacienților în toate saloanele și sisteme de monitorizare video în secțiile ATI și UPU.

”Este un pas mic, dar absolut necesar pentru îmbunătățirea actului medical – atât pentru siguranța pacienților, cât și a personalului – în spitalele din România”, afirmă deputatul USR Emanuel Ungureanu (foto), inițiator al legii alături de colegii săi de partid Adrian Wiener și Cristina Prună.

Amintim că, acum doi ani, o tânără mămică a murit la Maternitatea Botoșani strigând în zadar după ajutor. Alexandra Ivanov a decedat și pentru că în salonul în care se afla nu exista niciun buton de panică și nimeni din personalul medical nu a auzit strigătul ei disperat: ”Nu am aer!”.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *