USR, prin vocea senatorului de Argeș Narcis Mircescu, cere încă o dată conducerii Senatului României să deblocheze procesul de adoptare a inițiativei legislative cetățenești „Fără penali în funcțiile publice”. Mai exact, USR solicită Comisiei Juridice să urgenteze emiterea raportului cu privire la propunerea legislativă de revizuire a Constituției (L 447/2020) astfel încât aceasta să poată fi votată rapid de plenul Senatului, iar referendumul să poată fi organizat pe 24 noiembrie 2024, odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale.

„Noi am mai cerut Biroului Permanent să nu uite la sertar inițiativa și în 13 octombrie 2022, și în 2 noiembrie 2022, și în 10 martie 2023, de fiecare dată arătând importanța de urgentare a procedurii legislative. Este absurd că, deși Biroul Permanent a stabilit ca această Comisie să dea aviz până pe 29 iulie 2020, raportul să nu fie adoptat nici până azi! Practic, a trecut o întreagă legislatură fără ca inițiativa cetățenească să fie supusă, regulamentar, votului”, afirmă liderul grupului USR din Senat, senatorul de Argeș Narcis Mircescu (foto).

La rândul ei, senatoarea USR Simona Spătaru arată că inițiativa are deja raport preliminar de adoptare de la Comisia pentru Constituționalitate, deci nu textul legii este problema: „Biroul Permanent trebuie să-i ceară președintelui Comisiei Juridice să pună pe ordinea de zi a primei ședințe de comisie care urmează, respectiv luni, 21 octombrie 2024, și raportul privind această inițiativă legislativă. Nu putem ignora la nesfârșit dorința a peste un milion de români care au semnat inițiativa! Mai mult, avem cu toții obligația de a respecta prevederile constituționale și legale pentru ducerea la îndeplinire a acestei inițiative cetățenești”.

Adoptarea unui raport și în Comisia Juridică a Senatului este imperioasă, astfel încât referendumul referitor la această inițiativă legislativă să fie ținut în aceeași zi cu primul tur al alegerilor pentru Președintele României, pe 24 noiembrie 2024. Conform Constituției, Parlamentul are obligația de a duce la îndeplinire în cel mai scurt timp voința cetățenilor, exprimată prin inițiativa de revizuire a Constituției.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *