Update

Flancați de forțe de ordine, protestatarii – tineri – au pornit pe jos în marș din zona Finanțe Publice spre Piața „Vasile Milea”, scandând „Demisia!”, „Libertate!” și „România, trezește-te!”.

Știrea inițială, ora 23:45 

Piteștiul se numără printre orașele din țară în care la această oră se protestează împotriva noilor restricții anti-COVID hotărâte de Guvern.

Zeci de autoturisme circulă acum pe străzile Piteștiului, în ciuda carantinei nocturne. Șoferii claxonează și, din mașini, se scandează „Libertate!”.

Coloana de autoturisme a pornit dinspre autostradă, din zona Carrefour, către centrul municipiului și a fost oprită în zona BCR – parcarea de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice, pe bulevardul Republicii, de un filtru format din polițiști și jandarmi.

Protestul este promovat de participanți prin live-uri pe rețelele de socializare, live-uri prin care îi îndeamnă pe piteșteni să li se alăture. De altfel, mobilizarea pentru participarea la protest s-a făcut prin rețelele de socializare.

Amintim că în Pitești, localitate aflată în scenariul roșu din punct de vedere epidemiologic, sunt în vigoare, din 27 martie 2021, și restricții suplimentare – decise de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Argeș (subiectul pe larg).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *