Update, 26 august 2021, ora 22:45

Proiectul a fost respins, ca urmare a faptului că reprezentanții PNL și USR PLUS, care au majoritatea în Consiliul Local Pitești, s-au abținut de la vot. Printre argumentele invocate de consilierii PNL și USR PLUS s-au numărat următoarele:

-Guvernul ar avea în lucru un proiect similar și mult mai generos (un voucher de 500 de lei/elev pentru cumpărarea de rechizite școlare);

-ar fi mai indicat ca, în condițiile valului 4 al pandemiei, banii alocați proiectului „Prima zi de școală – Primul ghiozdan” să fie direcționați către protejarea elevilor împotriva infectării cu SARS-CoV-2 (cumpărarea de filtre de aer Hepa și montarea lor în sălile de clasă);

-ar fi trebuit ca primarul să propună proiectul mult mai devreme, pentru că majoritatea părinților au cumpărat deja rechizite pentru copii și pentru ca furnizorul să fi fost desemnat prin licitație, nu prin atribuire directă.

Știrea inițială, 23 august 2021, ora 21:50

Elevii de la unitățile de învățământ din Pitești înscriși în anul școlar 2021-2022 în clasa pregătitoare ar putea primi din partea municipalității câte un pachet de rechizite. Pachetul de rechizite școlare va conține următoarele (click pe imagine pentru vizualizare):

Consiliul Local Pitești va dezbate finanțarea programului, intitulat „Prima zi de școală – Primul ghiozdan”, în ședința sa ordinară în plen de joi, 26 august.

Potrivit proiectului de hotărâre care va fi supus dezbaterii și votului în Consiliul Local și inițiat de primarul Cristian Gentea, finanțarea va fi asigurată din bugetul local în limita sumei totale de 140.000 de lei (maximum 90 de lei/pachet/elev).

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Administrație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *