Ministerul Finanțelor va emite pentru populație, începând de joi, 1 septembrie 2022, noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur. Titlurile de stat au maturitate de 1 an și dobândă anuală de 7,75% și, respectiv, de 2 ani, cu o dobândă anuală de 7,90%.
Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu, sunt în forma dematerializată și vor putea fi cumpărate și de către argeșenii interesați, de la unitățile Trezoreriei Statului, de la unitățile poștale sau online (numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual).
Subscrierile încep pe 1 septembrie, iar data de încheiere este 28 septembrie.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Veniturile obținute de către populație din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.
Amintim că pentru luna august 2022 a existat o singură ofertă în cadrul Programului Tezaur, pe 1 an, cu o dobândă de 8,25%.