Primarul din Țițești, infectat cu noul coronavirus. Primarul comunei argeșene Țițești, Gheorghe Savu (PNL), s-a izolat la domiciliu după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
„Din păcate, la fel ca mulți alți români, am ajuns și eu să fiu contaminat cu noul coronavirus. Acest lucru a fost confirmat de testul RT-PCR. Nu am simptome importante și am decis să mă izolez acasă, pentru a nu exista riscul de a contamina și pe altcineva (…)”, a anunțat primarul pe pagina sa de socializare.
Amintim că în ultimele 24 de ore în județul Argeș au fost confirmate 129 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. (Sursă foto: Facebook)