
Primarul comunei argeșene Călinești, Mihai Georgescu (PSD), a fost reținut astăzi pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.
Biroul de presă al Poliției Argeș informează: „În ziua de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, conform articolului 299 din Codul penal, și au reținut un bărbat de 53 de ani din Călinești.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada octombrie 2021-mai 2022, bărbatul în cauză, având calitatea de funcționar public, profitând de situația de autoritate asupra victimei, precum și în scopul angajării pe o altă funcție, i-ar fi pretins favoruri de natură sexuală unei angajate aflată în subordine.
În ziua de 27 iunie 2022, după administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie dispuse măsuri preventive”. (Sursă foto: Facebook)